Observaţii asupra motivelor conservării conjuncţiri Latine “si” in limbile Romanice

Abstract

Adverbul si este întrebuinţat începînd cu epoca arhaica (Legea celor XI! Tabule) drept conjuncţie a propoziţiilor ipotetice. In epocile următoare şi la toate nivelurile lingvistice, si ramîine principala eonjuneţie a propozitiilor ipotetice. Anumiţi faetori au contribuit la permanentizarea uzului lui si de-a lungul întregei latinitaţi. Conjuncţia si se sprijinea pe o familie bogată de euvinte. Unele euvinte şi loeuţiuni erau importante în latina populara şi s-au moştenit în limbile romaniee (cităm în primul rînd dubletul său, adverbul sic, apoi locuţiuni preeum quomodo si şi *si bene). Este vorba de o familie vie, în care intra mereu alte euvinte şi loeuţiuni. Uzurile lui si (astfel si introdueea propoziţii principale de dorinţa, propoziţii eomparative, eondiţionale, eauzale, eoneesive, temporale şi, în sfirşit, eompletive) formeaza un grup relativ unitar, avînd la bază sensul modal "dacă" al eonjuneţiei (fie că este vorba de propoziţii ipotetiee, sau nu). O anume propensiune a eonjuneţiei si pentru indieativ va contribui de asemenea la eonsolidarea întrebuinţării lui si în Jatina populara. Alti faetori eare au avut un rol în menţinerea conjuneţiei si în toate perioadele limbii Jatine şi la toate nivelurile lingvistice: eantitatea lungă a vocalei din eonjuneţia si, earaeterul aeesteia de silabă desehisă şi o anume muziealitate, pozitia pe primul Joe în propoziţia eondiţionala şi în periodul ipotetie (adeseori eoineizînd eu primul loc în întreaga frază). Mult folosita în latina populară din epoca tîrzie, conjuneţia si seva transmite tuturor limbilor romanice. Sînt diseutate de asemenea eauzele care au eondus la dispariţia, sau, dimpotrivă, menţinerea altor eonjunţii importante ale latinei în limbile romanice.